Scenariu bombă lansat de Marian Iancu. Ce acuzații îi aduce lui Gică Hagi: ”A fost un credit sindicalizat”

de: Beatrice Dumitru
25 09. 2023

Marian Iancu, fostul finanțator al echipei Poli Timișoara, a lansat un scenariu bombă cu privire la titlu câștigat de formația lui Gică Hagi în anul 2017. Acesta acuză că trei formații au tras ca FCSB-ul lui Gigi Becali să nu ia campionatul.

Ce acuzații îi aduce Marian Iancu lui Gică Hagi

În sezonul 2016-2017, Viitorul Constanța, așa cum se numea echipa lui Gică Hagi, producea surpriza și câștiga titlul în ultima etapă, după o luptă la baionetă cu FCSB. Înainte de ultimul meci al sezonului, cele două formații erau la egalitate de puncte, dar Viitorul a avut câștig de cauză datorită rezultatelor directe înregistrate în playoff.

Atunci, Gigi Becali contesta decizia la TAS, convins că titlul ar fi trebuit să revină FCSB-ului, dar tribunalul de la Laussane nu i-a dat dreptate.

Gica Hagi a cășligat titlul cu Viitorul și cu Farul.

Marian Iancu, fost finanțator al Timișoarei, susține că în spatele acelui succes al ”Regelui” se ascund anumite jocuri de culise. Mai exact, Astra, Universitatea Craiova și CFR Cluj au tras pentru echipa lui Gică Hagi, ca să nu-i permită lui Gigi Becali să devină campion cu FCSB.

”La primul campionat pe care l-a luat cu Viitorul, Hagi nu m-a convins. Acolo, să recunoaștem, a fost un credit sindicalizat pe care l-a luat din partea a cel puțin trei echipe: Astra, Craiova și CFR Cluj.

Dorința lor a fost de a îndepărta Steaua lui Becali de câștigarea campionatului. A fost susținut în mod clar și a câștigat. Campionatul a fost atunci pe muchie de cuțit, în niciun caz nu a dominat Viitorul. Deși au câștigat în final, să ne aducem aminte că meciurile din play-off au fost groaznice. Creditul sindicalizat s-a văzut în câștigarea campionatului”, a spus Marian Iancu la emisiunea PlaySport Review.

”Dacă eram șeful lui îl dădeam afară”

Marian Iancu a vorbit și despre parcursul Farului în actualul sezon și a spus că Gică Hagi ar fi fost dat afară dacă nu era patronul echipei, din cauza rezultatelor slabe. ”Marinarii” sunt pe locul 9, cu 12 puncte, la 13 în urma liderului FCSB.

Citește și: Marian Iancu a slăbit 30 de kilograme în închisoare. „Am fost la odihnă”. Atac la Dan Șucu, acționarul clubului Rapid. „Mobila e impersonală, nu are suflet”

”Acum e un antrenor fantastic, dar cu condiția ca șeful lui să fie tot Gică Hagi. Nu știu dacă va reuși să facă performanță în condițiile în care va antrena o echipa cu un alt conducător.

Dacă erau rezultatele de acum la Farul, cred că el era demis de un patron. Sigur, dacă eram șeful lui îl dădeam afară. Mă rog, ne înțelegeam să plece, pentru că pe Hagi nu ai cum să-l demiți. N-ai cum. Nu te lasă lumea. Dacă știi fotbal, nu ai cum”, a adăugat Marian Iancu pentru sursa citată.

De ce a fost condamnat Marian Iancu

Marian Iancu a fost eliberat din închisoare în vara lui 2022, după ce a stat opt ani în spatele gratiilor, din cei 12 primiți în total.

Citește și: Marian Iancu a slăbit enorm în cei opt ani în care a stat în închisoare. „Acolo mâncarea nu are niciun gust”. Cum arată acum fostul patron de la Poli Timișoara – GALERIE FOTO

Fostul finanțator al echipei Politehnica Timișoara a fost acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani în dosarul RAFO, Marian Iancu a fost obligat să înapoieze statului 150 de milioane de dolari şi 18 milioane de euro, împreună cu doi complici.

Pentru a recupera prejudiciul, magistraţii Curţii de Apel au decis confiscarea a șapte case şi apartamente, șapte terenuri şi trei maşini, atât de la Marian Iancu, cât şi de la ceilalţi doi inculpaţi condamnaţi,